marți, 3 noiembrie 2015

Luna recunoștinței

Iată că am ajuns un nou noiembrie. Uneori nici nu știm cât de binecuvântați suntem că trăim, că vedem cerul, că ne putem bucura de schimbarea anotimpurilor. E nevoie să auzi de un bolnav de cancer în stadiul IV la vârstă foarte tânără, de o tragedie ca cea de la Colectiv... Doamne, iartă-ne lipsa de simțire și de recunoștință pentru fiecare gură de aer pe care o putem inspira și expira, pentru sănătatea celulelor noastre și felul în care, neștiut, își lucrează partea lor, încât să ne putem bucura de un trup sănătos.
Sunt câțiva ani deja de când am făcut un experiment care spunea că, mulțumind în fiecare zi, timp de trei luni, viața va deveni extraordinară.
Când am început atunci experimentul (era tot un început de noiembrie și făcusem eu un calcul clar, ca la începutul lui februarie al anului următor să fac o mică retrospectivă a lunilor trecute, pentru a observa dacă într-adevăr, viața mea s-a schimbat) mărturisesc că aveam un zâmbet neîncrezător în colțul gurii. Pentru că viața mea, prin mila Domnului, era deja extraordinară. Și mă gândeam că ce ar putea fi mai mult decât atât? Pot da mărturie însă că este așa. Că, întotdeauna poate fi mai mult decât ce ni se pare fericire. Și că, în Domnul, fiecare clipă devine binecuvântare pe care putem învăța să o primim.
Mi-am făcut atunci un mic bilețel de atenționare, pe care am scris perioada, și pe care l-am așezat pe birou, să-mi aduc aminte în fiecare zi. După ce s-au încheiat cele trei luni, eram uimită de schimbare. Vorba aceea:

Așa încât am postat bucățica aceea de hârtie plastifiată la loc de onoare, la locul meu de rugăciune, să-mi aduc aminte mereu să mulțumesc pentru fiecare zi. Și recunoștința a trecut de la stadiul de experiment, la mod de viață.


Și un gând pe care l-am găsit și vreau să vi-l împărtășesc, pentru că l-am primit într-un moment greu:


”Putem privi lucrurile din perspectivă dublă: dinspre trecut - și atunci pare un sfârșit - sau dinspre viitor - și atunci pare un început.” (M. Siluana)



M-aș bucura să călătorim împreună pe calea recunoștinței și să-mi împărtășiți din experiența voastră, eventual cu linkuri la propriile postări.
Bucurie!

Cu drag,

6 comentarii:

  1. Ma alatur si eu! Joia voi posta pe blogul meu cate un motiv sau mai multe pe fiecare zi a saptamanii ce a trecut pentru care ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu.

    Multumesc! Chiar ma gandeam ca Domnul e asa bun, dar cateodata uit de mila Sa parinteasca ce o revarsa asupra mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne ajută, Irina. Să fie cu folos. Bucurie!

      Ștergere
  2. La partea asta stau hiper prost.... tarziu, dar incerc si eu :) Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma intreb: daca recunostinta e alegere, cum pot eu sa imi invat copiii sa multumeasca pe bune? Zic de mica multumesc, dar n-are a face cu recunostinta. Parca prefer sa fie alegere, chit ca ani buni va fi conditionata de imi place/nu imi place. N-as vrea sa rateze si ei darul asta pt politeturi. Vorbim in vara la club :)

    RăspundețiȘtergere